Sahaja Yoga Romania

NEWSLETTER

Stiri Sahaja Yoga Romania


Primeste HTML?

Prima Pagina arrow EVENIMENT arrow Anul 2003 arrow Luna Mai - Luna Zilelor Tineretului
Luna Mai - Luna Zilelor Tineretului Imprimare E-mail


La București, întreaga lună mai 2003 a fost o celebrare a tinereții, Ministerul Tineretului și Sportului organizând și în acest an foarte multe manifestări dedicate tineretului.

Între acestea, pe 7 mai, în colaborare cu Fundația “Mihai Eminescu”, Teatrul “Nottara” a fost gazda unui Cenaclu literar pentru tineri, la care au participat și artiști ai Asociației “Sahaja Yoga-România” cu lectură de poezie creație proprie (Sofia Scăunaș) și un minispectacol de prezentare a portului tradițional indian (regia Iulia Hărănguș). Prezentarea de costume a fost concepută ca o combinație între un spectacol de modă și unul de dans, pe ritmurile muzicii din filmul “Lagaan” al lui Ashutosh Gowarikar.

Un al doilea eveniment la care Sahaja Yoga a fost prezentă, cu un concert de muzică indiană clasică (grupul “Nirmal Bhakti” din Ploiesti), a fost Ziua Adolescenților, organizată în Piața Revoluției pe 11 mai de către Clubul UNESCO și Clubul “Jos Pălăria”, eveniment prezidat de George Mihăiță și Primăria Municipiului București.

Festivalul de Teatru pentru Tineret a fost găzduit în perioada 19-20 mai de Teatrul de Comedie. Artiștii sahaja yoghini au prezentat alături de alte trupe de adolescenți o piesă de teatru-dans intitulată “Costumele”. Piesa a avut ca suport aceeași coloană sonoră din “Lagaan” și a relatat chiar povestea de dragoste și lupta dintre bine și rău ilustrate în film.

Foarte mulți tineri s-au bucurat să descopere - prin artiștii sahaj - câte ceva din mesajul Sahaja Yogăi și al spiritualității autentice a Indiei, exprimându-și cu entuziasm interesul de a ne revedea.

 

 
< Precedent   Urmator >